FANDOM


Acesta este articolul despre Examenele Chūnin. Dacă vrei să vezi articolul arcului, vizitează Examenele Chūnin (Arc).

Examenele Chūnin [1] (中忍選抜試験, Chūnin Senbatsu Shiken) sunt o oportunitate pentru genini de a fi promovați la gradul de chūnin. Structura și procesul de evaluare diferă de la un examen la altul, așa că niciun genin nu se poate pregăti înainte. Inițial, satele organizau examene individuale. După Al Treilea Război Mondial Shinobi, examenele bianuale accesibile tuturor satelor au început să apară. Aceste examene la comun au început să îmbunătățească relațiile dintre sate, au fost un mod bun de a prezenta ninja clienților și au prezentat o oportunitate bună pentru pariuri.

Un genin nu trebuie să câștige la Examenele Chūnin pentru a fi promovat. Dacă se arată capabili, ei tot pot fi avansați în grad. Un exemplu ar fi Shikamaru Nara, care s-a predat în ultima rundă a examenului în fața lui Temari, dar tot a fost promovat deoarece a arătat că este potrivit să devină chūnin.

Examene

Doar în Konoha

Konohagakure a ținut unul dintre Examenele Chūnin în timpul celui de-Al Treilea Război Mondial Shinobi. Geninii trebuiau să se înscrie într-o formație de câte trei shinobi. Aceste trei etape ale examenului nu au fost ținute în mod consecutiv, așa că participanții au avut timp să se recupereze.

A doua etapă

Ținută în Pădurea Morții, a doua etapă a examenului a constat în lupte între echipe. Al Treilea Hokage și liderii echipelor au monitorizat luptele. Pierderea unui meci nu însemna neapărat că o echipă nu putea avansa la ultima etapă.

Lupte cunoscute

Etapa finală

În etapa finală, participanții s-au luptat unu-la-unu.

Lupte cunoscute

Ținute de Konoha

La începutul Părții I, Konohagakure ține unul dintre Examenele Chūnin din anul respectiv. Geninii trebuie să se înscrie în echipe de câte trei. Înainte de prima etapă, Izumo Kamizuki și Kotetsu Hagane (deghizați în genini) încearcă să-i descurajeze pe ceilalți din a participa.

Sat Participanți (manga) [2] Participanți (anime) [3]
Konohagakure 87 72
Sunagakure 30 30
Amegakure 21 21
Kusagakure 6 15
Takigakure 6 12
Otogakure 3 3
Total 153 153

Prima etapă

Ținută de Ibiki Morino, prima etapă pare, la prima vedere, un test de o oră cu zece întrebări. Totuși, primele nouă întrebări sunt mult prea complicate pentru un genin. Așadar, adevăratul obiectiv al examenului este copiatul: ori se va copia de la unul dintre puținii genini care chiar pot răspunde corect la întrebări sau de la unul dintre chūninii care se dau drept genini. Dacă un participant este prins copiind de cinci ori, el și restul echipei lui sunt descalificați. Nu este necesară rezolvarea celor nouă probleme deoarece se poate trece mai departe și fără ele.

După ce patruzeci și cinci de minute din prima etapă s-au dus, geninii au posibilitatea de a răspunde la cea de a zecea întrebare. Mai întâi sunt avertizați că dacă răspund incorect, nu vor mai putea participa la examene niciodată, dar dacă renunță - fapt ce duce și la descalificarea restului echipei - pot da examenele altă dată. Această opțiune este defapt a zecea întrebare, dacă un genin este dispus să înfrunte necunoscutul - în acest caz, a zecea întrebare - este gata pentru a fi avansat. Determinarea lui Naruto Uzumaki de a înfrunta tot ce îi iese în cale îi inspiră pe geninii rămași și astfel un număr mai mare decât cel obișnuit de participanți au trecut mai departe la runda a doua.

Echipa participantă Sat Rezultat
Echipa 7 Konohagakure Admisă
Echipa 8 Konohagakure Admisă
Echipa 10 Konohagakure Admisă
Echipa Guy Konohagakure Admisă
Echipa Baki Sunagakure Admisă
Echipa Dosu Otogakure Admisă
Echipa Kabuto Konohagakure Admisă
Echipa Oboro Amegakure Admisă
Echipa Shigure Amegakure Admisă
Echipa Hōki Takigakure Admisă
Manabu Akado Konohagakure Admisă
Echipa lui Sukima Konohagakure Descalificată
Echipa lui Komaza Sunagakure Descalificată
Echipa lui Suiu Amegakure Descalificată
Echipa lui Samidare Amegakure Descalificată
Echipa lui Jimei Konohagakure Descalificată
Echipa Komugi Konohagakure A renunțat
Echipa lui Hōsei Konohagakure A renunțat
Nejiri Sunagakure Necunoscut

A doua etapă

Etapa organizată de Anko Mitarashi este ținută în Pădurea Morții. Echipele formate din trei membrii primesc un Pergament al Raiului (天の書, Ten no Sho) sau un Pergament al Pământului (地の書, Chi no Sho) înainte de a intra în pădure. Ei au cinci zile la dispoziție să ajungă la clădirea din centru pădurii având în posesie ambele pergamente; modul în care fac rost de el este la latitudinea lor, luptele sau negocierile sunt cele mai comune opțiuni. Datorită pericolelor din pădure, a absenței oricărui serviciu sau a asistenței din afară, geninii trebuie să semneze un act de derogare înainte de a intra în pădure pentru a absolvi Konoha de orice responsabilitate pentru posibilele răni sau decese.

Dacă o echipă își pierde pergamentul inițial, nu este descalificată, deoarece își poate folosi timpul rămas pentru a face rost de alte pergamente. În același mod, găsirea a două pergamente nu garantează trecerea la următoarea etapă dacă nu se ajunge la clădirea din centru la timp. Pe măsură ce timpul trece, echipele care și-au pierdut ambele pergamente încep să se adune în jurul clădirii pentru a ambusca alte echipe și a încerca să obțină alte pergamente. De asemenea, echipe ce au ambele pergamente pot rămâne pe lângă clădire pentru a lua altele de la alte echipe și a mai reduce din competiție.

Geninii nu au voie să deschidă pergamentele până ce nu ajung la clădire. Dacă respectă această regulă, pergamentele vor invoca un ninja de rang mai înalt ce le va permite avansarea la etapa următoare. Dacă nu urmează instrucțiunile, shinobiul invocat îi va lăsa inconștienți pe toți membrii echipei până la terminarea timpului alocat.

Cei Trei Frați Ai Nisipului au bătut recordul anterior, au reușit să ajungă la turn cu ambele pergamente în 97 de minute.

Poartă [6] Echipa participantă Sat

Pergamentul

inițial

Rezultat
3 Echipa lui Toitsu Konohagakure Rai Respinsă
4 Echipa lui Kawaki Sunagakure Rai Respinsă
6 Echipa Baki Sunagakure Pământ Admisă
8 Echipa Shigure Amegakure Rai Uciși de Gaara
10 Echipa lui Kyube Konohagakure Rai Respinsă
12 Echipa 7 Konohagakure Rai Admisă
15 Echipa lui Shiore Kusagakure Pământ Uciși de Orochimaru
16 Echipa 8 Konohagakure Pământ Admisă
17  Echipa lui Masao Konohagakure Pământ Respinsă
19 Echipa lui Jyari Sunagakure Pământ Respinsă
20 Echipa Dosu Otogakure Pământ Admisă
21 Echipa lui Mekabu Konohagakure Pământ Respinsă
23 Echipa Kegon Takigakure Pământ Respinsă
24 Echipa lui Tonbi Konohagakure Pământ Respinsă
25 Echipa lui Shigeri Kusagakure Pământ Respinsă
26 Echipa lui Mebachi Konohagakure Rai Respinsă
27 Echipa 10 Konohagakure Rai Admisă
29 Echipa Oboro Amegakure Rai Respinsă; învinși de Echipa 7
30 Echipa lui Kawazu Amegakure Rai Respinsă
32 Echipa lui Genta Otogakure Pământ Respinsă
34 Echipa lui Kugiri Konohagakure Pământ Respinsă
35 Echipa lui Masago Sunagakure Rai Respinsă
37 Echipa lui Yudachi Amegakure Pământ Respinsă
38 Echipa Kabuto Konohagakure Pământ Admisă
41 Echipa Guy Konohagakure Pământ Admisă
44 Echipa lui Nezumi Amegakure Rai Respinsă
 ?? Echipa Shibire Konohagakure Pământ Respinsă; pergamentul a fost desfăcut prea devreme

Preliminarii

Deoarece prea mulți genini au trecut de a doua etapă, se ține o rundă de meciuri unu-la-unu în care participanții sunt aleși la nimereală, unde câștigătorul trece mai departe. Avansarea la etapa următoare nu mai ține de succesul coechipierilor și din acest motiv, Kabuto Yakushi renunță înainte de începerea preliminariilor. Arbitrul acestor meciuri este Hayate Gekkō. Geninii sunt încurajați să privească meciurile pentru a-i ajuta să se pregătească pentru luptele din finală.

Meci Competitori Rezultat
1 Sasuke Uchiha vs. Yoroi Akadō Sasuke câștigă
2 Zaku Abumi vs. Shino Aburame Shino câștigă
3 Misumi Tsurugi vs. Kankurō Kankurō câștigă
4 Sakura Haruno vs. Ino Yamanaka Knockout dublu
5 Tenten vs. Temari Temari câștigă
6 Shikamaru Nara vs. Kin Tsuchi Shikamaru câștigă
7 Naruto Uzumaki vs. Kiba Inuzuka Naruto câștigă
8 Hinata Hyūga vs. Neji Hyūga Neji câștigă
9 Gaara vs. Rock Lee Gaara câștigă
10 Dosu Kinuta vs. Chōji Akimichi Dosu câștigă

Etapa finală

Finala se ține la o lună de la terminarea preliminariilor pentru ca finaliștii să se poată recupera și pregăti. De asemenea, asta asigură că se va auzi despre meciuri și evenimentul va fi mai popular. Finala constă în meciuri unu-la-unu arbitrate de Genma Shiranui (original, arbitrul trebuia să fie Hayate Gekkō dar acesta a decedat). Deși campionatul este proiectat în așa fel încât să existe un singur „câștigător”, succesul nu asigură o promovare, în așa fel încât nici pierderea unui meci nu elimină posibilitatea unei promovări, dacă shinobi prezenți și lorzii feudali consideră că un genin are abilitățile necesare pentru a fi avansat în grad, el sau ea va fi promovat indiferent de locul său în campionat. Din acest motiv, există posibilitatea ca toți finaliștii să fie promovați sau nici măcar unul. Așa dar, scopul acestui examen este ca participanții să-și pună atitudinile în practică, iar oportunitățile lor sunt mai numeroase dacă avansează la rundele următoare.

Shikamaru Nara trebuia să se lupte inițial cu Dosu Kinuta în prima rundă a finalei, iar câștigătorul s-ar fi luptat cu Temari. Totuși, Dosu a fost ucis înainte de finală, așa că Temari și Shikamaru s-au luptat din prima.

Deoarece Sunagakure s-a aliat cu Otogakure pentru a ataca Konohagakure în timpul meciului lui Gaara cu Sasuke, restul meciurilor au fost anulate. Planul original fusese ca Gaara să-l trezească pe Shukaku în mijlocul câmpului de luptă și să creeze haos în Konoha, dar deoarece Sasuke a folosit Chidori pe el, atacul a avut loc fără ajutorul lui. Doar Shikamaru, care s-a dovedit pregătit prin demonstrația sa strategică, a fost promovat.

Prima rundă A doua rundă Runda finală
Naruto Uzumaki vs. Neji Hyūga Naruto vs. întrerupt întrerupt
Gaara vs. Sasuke Uchiha
Kankurō vs. Shino Aburame Shino vs. Temari
Temari vs. Shikamaru Nara

Ținute de Konoha și Suna

În anime, Konohagakure și Sunagakure au ținut un examen la comun în perioada dintre Partea I și Partea a II-a. Deși toate satele au fost invitate, doar Takigakure, Kusagakure și Amegakure au acceptat. Geninii participanți trebuiau să se înscrie în echipe de câte trei. Deși oficial examenele trebuiau să simbolizeze alianța dintre Konoha și Suna, defapt, ele erau un mod de a ajuta Konoha să-și recâștige reputația după ce examenele anterioare au fost întrerupte. Un alt motiv ascuns a fost încercarea de a atrage Akatsuki, cu Al Cincilea Kazekage (un jinchūriki) drept momeală.

Sat Participanți [7]
Konohagakure 72
Sunagakure 27
Amegakure 15
Kusagakure 6
Takigakure 3
Total  123
  • Un shinobi din Otogakure a fost zărit în prima etapă. [8]

Prima etapă

Organizată de Shikamaru Nara, prima etapă este reprezentată de un test scris care are loc în Konoha. Membrii fiecărei echipe sunt împărțiți în cate una dintre cele trei camere. Scopul acestui teste este să arate cât de bine se cunosc între ei membrii echipelor, deoarece fiecare membru trebuie să răspundă la una dintre cele trei întrebări și, după răspunsul dat, se va decide dacă echipa pică sau trece. La final, membrii echipei trebuie să adune în total 100 de puncte. [9]

Alături de cele trei întrebări, există și o întrebare bonus la care toți membrii trebuie să răspundă în unanimitate care dintre ei va fi folosit drept momeală, lucru ce va duce la descalificarea acestuia. Aceasta este o întrebare capcană deoarece, pentru a participa la următoarea rundă, echipele trebuie să fie formate tot din trei membrii. [8]Comunicarea între membrii este permisă.

Echipa participantă Camera 1 Camera 2 Camera 3 Sat Rezultat
Echipa Ajisai Suiren Fuyō Ajisai Amegakure Au trecut
Echipa Ameno Shishio Kōji Ameno Sunagakure Au trecut
Echipa Asuma Chōji Akimichi Ino Yamanaka Sakura Haruno Konohagakure Au trecut
Echipa Fū Kegon Yōrō Takigakure Au trecut
Echipa Guy Neji Hyūga Rock Lee Tenten Konohagakure Au trecut
Echipa Kazami Muyami Burami Kazami Kusagakure Au trecut
Echipa Komugi Komugi Gennai Inaho Konohagakure Au trecut
Echipa Kurenai Hinata Hyūga Shino Aburame Kiba Inuzuka Konohagakure Au trecut
Echipa Matsuri Mikoshi Matsuri Yukata Sunagakure Au trecut
Echipa Sajin Sajin Mujin Mijin Sunagakure Au picat
Echipa Saya ?? ?? ?? Sunagakure Au trecut
Echipa Shibire Shibire Minoji Tanzō Konohagakure Au trecut
Echipa Shira Shira Sen Yome Sunagakure Au trecut

Preliminarii

Deoarece prea mulți genini au trecut de prima etapă, o rundă de preliminarii a fost pusă în practică. Ea consta într-o cursă până în Sunagakure, iar primele 30 de echipe care ajungeau în Deșertul Demonului în trei zile, se calificau la etapa următoare.

Echipa participantă Sat Rezultat
Echipa Ajisai Amegakure Au trecut
Echipa Ameno Sunagakure Au trecut
Echipa Asuma Konohagakure Au trecut
Echipa Fū Takigakure Au trecut
Echipa Goji Sunagakure Au trecut
Echipa Guy Konohagakure Au trecut
Echipa Kazami Kusagakure Au trecut
Echipa Komugi Konohagakure Au trecut
Echipa Kurenai Konohagakure Au trecut
Echipa Matsuri Sunagakure Au trecut
Echipa Saya Sunagakure Au trecut
Echipa Shibire Konohagakure Au picat
Echipa Shira Sunagakure Au trecut

A doua etapă

Organizată de Temari, a doua etapă are loc în Deșertul Demonului. Echipele primesc ori un Pergament al Raiului sau al Pământului înainte să intre în deșert. Apoi, ei au trei zile să ajungă la clădirea din centru având în posesie câte unul din fiecare. Datorită riscului acestei etape, geninii trebuie să semneze derogări. [10]

După ce a doua etapă a examenului s-a încheiat, Al Cincilea Kazekage a anunțat că nu va exista o a treia etapă datorită unor probleme. Totuși, evaluarea fiecărui genin va fi primită de către șefii satelor, iar decizia de promovare va fi a lor. [11]

Examene menționate

Deși doar trei Examene Chūnin au fost prezentate în serie, au fost și unele care au fost doar menționate:

  • Manabu Akado a dat și a picat șaptesprezece examene înainte.
  • Al Treilea Hokage își amintește de Kabuto Yakushi care a mai renunțat înainte de finala unui alt examen. Documentele lui Kabuto arată că el a mai picat de cinci ori.
  • În anime, Ibiki Morino a mai supravegheat prima etapă a examenelor înainte. De fiecare date, acesta a schimbat ultima întrebare, ca de exemplu, le dădea ocazia să renunțe și să tragă echipa după ei sau membrul cu cel mai mic scor va fi forțat să rămână genin pe vecie (la această întrebare, soluția era renunțarea decât sacrificarea unui membru pentru scopuri proprii).
  • În anime, în timpul unei misiuni de escortă, Idate Morino a fost picat în timpul primului examen de Ibiki deoarece acesta a riscat viitorul întregii echipe și îi este interzis să mai dea vreodată examenele. [12]

Referințe

  1. Naruto Episodul 60
  2. Capitolul 39, pagina 10
  3. Naruto Episodul 23
  4. Capitolul 39, pagina 18
  5. Capitolul 43, pagina 19
  6. Profilurile Anime Naruto, Vol. 1, pagina 159
  7. Naruto Shippūden Episodul 395
  8. 8,0 8,1 Naruto Shippūden Episodul 397
  9. Naruto Shippūden Episodul 396
  10. Naruto Shippūden Episodul 398
  11. Naruto Shippūden Episodul 413
  12. Naruto Episodul 105

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki